07 aprilie 2007

I'm back

No (cred că încep să am un tic verbal cu particula asta), ieri mi-au dat drumul acasă. Nu mai era mare lucru de făcut. Am 4 găurele cusute cu aţă neagră, le-am văzut când mi-a schimbat plasturii unul dintre cei doi medici drăguţei care s-au perindat pe la patul meu cât am stat acolo. Trezirea din anestezie a fost faină, în sensul că nu am avut ameţeli şi nici dureri. Mai degrabă nu puteam ţine ochii deschişi. Aşa că nici nu prea ştiu ce-am spus când m-am trezit. Cred că ceva de genul "Brötchen" (= chiflă) , nu ştiu de unde până unde, probabil că pofteam. Mai nasol a fost a doua zi, când m-a trimis asistenta la baie să mă spăl şi nu puteam sta încă pe propriile picioare din cauză de tensiune mică.
Azi am întins-o până la Kaufland să luăm pâine (şi alte câteva mărunţişuri), deşi eram siguri că vom fi prinşi în nebunia de dinainte de Paşti. Paştiul nu are nici-un farmec aici. Nu ar însemna probabil decât daruri (al căror obicei noi nu-l avem) şi haleală. În rest, nimic cu tentă religioasă. Poate şi pentru că m-am îndepărtat eu de toată tevatura asta şi la propriu şi la figurat. Nu că n-ar exista. Cam asta e. Mă cam plictisesc, iar de citit nu prea am chef.