20 septembrie 2007

Jocurile şi jucăriile copilăriei mele

Că tot şomez de la o vreme. Provocare de la Gavagai: ce şi cu ce mă jucam când eram de-o şchioapă.

Nu pot spune că am dus lipsa jucăriilor, deşi n-aveam extraordinar de multe. Aveam talentul să strâng şi să păstrez în condiţiile în care mai aveam şi-un frăţior tembel. Jucăriile lui nu rezistau niciodată multă vreme întregi. Părinţii mei aveau grijă să cumpere în timp o seamă de jucării pe care ni le dădeau în special (dar nu numai) de Moş Gerilă. Într-un an s-a nimerit să primim, fără glumă, câte un sac de jucării fiecare. Din care s-a ales din păcate praful, fiindcă le-am cărat cu noi la ţară şi ba le-au furat alţi copii, ba pur şi simplu s-au stricat sau s-au pierdut.

Am avut şi eu maimuţă din-aia de cârpe cu salopetă, de care zice terorista, (ba chiar două la un moment dat), căreia i-am făcut şi "operaţie" pe burtă. Mi-a fost dragă multă vreme. Am avut tot felul de păpuşi dintre care îmi amintesc una de cauciuc (inclusiv parul "desenat") pe care o chema Irina, mai era una cu capul spart (i se desprindea calota) care nu părea a fi producţie românească, apoi mi-am dorit multă vreme o păpuşă cu părul lung, aşa cum mi l-am dorit şi pe-al meu, fiindcă mama mă tundea mai mereu destul de scurt. Admiram orice femeie cu părul lung. Şi am primit una cu nume pretenţios.
Mi-am dorit păpuşă mare, am avut şi de-aia. Apoi păpuşă de cârpe cu cap ţuguiat. Apoi bebeluş. Apoi păpuşă din-aia gen Barbie, de care mi-am cumpărat singură într-un final şi de care mi-a fost ciudă la scoaterea din ambalaj când am observat că era pe jumătate cheală (adică porţiunea de păr prinsă în creştet acoperea o porţiune cheală). Păpuşa asta am ascuns-o multă vreme sub comoda cu televizor, fiindcă nu voiam să descopere ai mei pe ce mi-am aruncat banii.
Am avut şi un Pinocchio tot de cârpe, prima mea păpuşă cred, pe care am salvat-o de undeva dintr-o magazie, fostă uscătorie de bloc, când a trebuit să repet manevrele de handling la pediatrie. Am vrut s-o iau cu mine, dar maică-mea mi-a recomandat s-o las să mă aştepte, că mai vin şi eu pe-acasă.
Apoi am mai avut o bucătărioară minusculă cu sertăraşe, crăticioare, masă, scaune. Am avut multă vreme o pungă plină de cârpe şi petice pe care o tot căram cu mine de colo-colo şi din care îmi plăcea să confecţionez (mai degrabă visam eu că o să fac şi o să dreg) haine pentru păpuşi. Am avut trusă medicală. Am avut gherghef de ţesut şi de cusut. M-au fascinat întotdeauna activităţile astea artizanale.
Cât eram mai mici, îl păcăleam pe frati-miu şi ne jucam "de-a doamnele". Îi dădeam păpuşă, diverse recipiente. Ne aşezam fiecare de fiecare parte a patului. Dădeam bureţii jos şi făceam din ei fotolii. Foloseam şifonierul pe post de lift. Ne plictiseam repede, mai ales frăţiorul, şi rămânea de fiecare dată o debandadă pe care trebuia desigur (mare corvoadă!) să o strângem. Ne plăcea să ne ascundem în lada patului. Să ne rostogolim în jos pe jumătatea verticală a canapelei.
Uneori dădeam cărţile jos din bibliotecă şi ne jucam de-a librăria. Şi să nu uit, uneori ne aşezam tot aşa, de fiecare parte a patului, ca după nişte baricade, de unde aruncam unul altuia tot felul de bileţele de hârtie pe care scriam tâmpenii şi care ne distrau nemaipomenit.
La ţară ne jucam cu căruciorul de butelii, la care mai înhămam uneori şi un câine mic, agitat şi entuziast. Îmi plăcea să întărât câinii nervoşi (reacţie în lanţ).
Obiectele periculoase gen cuţite, chibrite şi altele nu m-au tentat. Dar m-a tentat o chestie de fier cu gaură pe care mă aşezam şi o foloseam pe post de toaletă.

Ceea ce mi-am dorit extrem de mult şi tot n-am avut a fost o maşinuţă din-aia cu pedale şi volan pe care mi-o imaginam conducând pe stradă pe lângă maşinile adevarate. Cam astea ar fi, în mare.
Şi fiindcă e leapşa, provoc şi eu pe Medeea.


Însemnare mai nouăÎnsemnare mai veche