07 martie 2011

La noi vine încet primăvara. Mai întâi - nişte ger de crapă asfaltul, dar un soare minunat pentru o zi de tren de carnaval la care nu mă duc, că nu-mi plac beţivii, nu-mi place aglomeraţia şi nu mai ştiu ce nu îmi place, dar oricum tot inconfortul pe care îl presupune relaţia carnaval + beţivi. Gagica vecinului de dedesubt (a treia pe care o cunosc de când sunt p-aici) s-a apucat de curăţenie în grădină. Nu-i bai, mi-am tuns şi eu mâna de trandafiri mai alaltăieri şi sper să supravieţuiască şi ăştia din spate, că vecinul nostru bineintenţionat se laudă că nu mai are niciun chef de grădinărit, dar vrea să-şi zidească grătar tocmai pe bucăţica de pământ de pe care mi-am admirat de la fereastra bucătăriei buruienile din anii trecuţi. Gagică-sa vrea să-şi ridice un "melc de plante aromatice", chestie la care visez şi eu de multă vreme, dar aştept ocazia, banii şi mai ales informaţiile necesare ca să nu fac un mare rahat. Cred că mi-o ia înainte, ea are timp, oricum, nu cred că ştie de intenţia mea.
Ieri am văzut un album fain cu poze vechi din familia lui D, bunici, străbunici, frumos încropit, cu datele aferente, cu diverse acte vechi şi scrisori. Una dintre ele era scrisă de străbunicul lui D către fiica unei gazde într-un alfabet german vechi, în care povestea despre fuga din est către vest din perioada imediat următoare războiului (al 2-lea, mondial). O poveste tristă despre un om care îşi pierduse în toată această tevatură soţia şi fiica (le-a regăsit ulterior în vest) şi care urma să fugă şi el, despre trenurile care se umpleau cu o viteză uluitoare, cu graba şi disperarea şi cu teama de a nu rămâne, care lăsau în urmă orice brumă de bagaj adunat din agoniseala de-o viaţă. Oameni care plecau doar cu ce aveau pe ei, doar ca să scape. Uitându-mă la acest album, mi-am amintit că am de gând să întocmesc un tablou cu arborele familiei, cu poze şi date, cu cei mai tineri şi cei mai bătrâni membri, mergând până la stră-străbunicii de la care am reuşit să mai salvez nişte poze. Habar n-am în al câtelea cincinal.

Gagica încă mai strânge uscături, resturi de plante în saci de plastic. O văd în direct pe geam în timp ce scriu. :D
Mi-e dor de nişte oameni. Sunt toţi departe. O parte se ştiu ei care sunt. Deh... Cam despre astea scriu. Încă mai am curăţenie de făcut.