18 septembrie 2011

Poimâine plec şi iar mă trezesc spunând că nu mi-a ajuns, deşi am avut mai mult timp ca în alţi ani. L-am petrecut în mare acasă ferindu-ne de căldură, m-am revăzut doar cu câţiva, nu neapărat din comoditate, dar mi-a fost totuşi foarte greu gândindu-mă la copil şi la răbdarea pe care trebuie să o fi avut, de a fi purtat cu mine peste tot, răbdare ajunsă uneori la limite şi transformată într-o chiţăială obositoare. Nu mai am chef să mă întâlnesc cu nimeni. Unii au rupt singuri legătura cu mine, ce sens mai are dacă nu suntem aproape unii de alţii? Nu toţi freacă menta virtual aşa ca mine, mă rog, eu am o scuză, nu mă pot desprinde de tot, probabil că şi eu o s-o las mai moale şi-o să-mi fac alt program. Nu îmi promit nimic, că mă cunosc deja, aş vrea doar să citesc mai mult, de exemplu şi, evident, să mă ocup de familie, de casă, de altele. La revedere, Ro, mai ai multe de învăţat.