26 mai 2007

Ce mi-a făcut baiatul ieri

A fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. Am uitat să spun ce. Voiam şi eu, ca tot omul care se respectă, o tură până la Dortmund, de clătit ochii prin magazine şi de cumpărat (în limitele impuse de buzunar, desigur). Ieri vine în sfârşit şi ziua mult aşteptată. Pe la vreo şapte şi-un pic se-apucă D să cutremure patul ca să mă trezesc îngânând obsesiv numele oraşului la ureche. Mâncăm ceva, ne luăm sarsanalele şi plecăm. În drumul spre, la o intersecţie importantă (tocmai ce se-anunţa la radio starea traficului pe autostrazi) D spune că n-a auzit câţi km Stau sunt în drum spre Dortmund, că tocmai se concentra la doi bătrâni care se certau nu ştiu unde. Şi unde nu văd că se îndreaptă spre Köln. Apropos de trafic, luni e liber de Rusalii, ceea ce înseamnă că e minivacanţă şi pleacă o sumă de castraveţi în crailâc, deci se-aşteaptă buşoane. Şi zic dar Dortmund nu e în drum spre Köln. Şi mă desumflu. Unde mergeeem? Eee, supriză de ziua ta. Băi de dă-l. Eu vreau la Yves Rocher (YR), că am două cupoane pe care vreau să le folosesc până nu-i prea târziu. Lasă că om găsi noi YR şi în altă parte. Şi îl iau la descusut. Mergem la Düsseldorf? Nu. La Köln? Nu. Dar unde? Stau eu şi mă gândesc. O ia spre vest. Ce oraş a vrut el să-mi mai arate şi i-a scăpat? Răspunsul vine repede: Aachen. Dar nu mi-l confirmă. Zic eu atunci: trecem şi pe la IKEA? Şi bag un rânjet. Nu stăm mult, vreau să-mi iau Daim (sunt nişte bomboane caramel învelite în ciocolată). La IKEA ajungem prea devreme pentru program. Plecăm mai departe. Ajungem în Aachen. Nu parcăm? Stai, ai răbdare. Trecem de centru şi ajungem, opaa, în jumătatea olandeză a oraşului. Sincer, complet diferită. Altă arhitectură, alţi pomi pe stradă (întâmplător nişte platani tinerei, dar tunşi bine de ramuri, de ziceai că eşti într-o zonă exotică), alte indicatoare. Acum , gata, mi-arătaşi (zice ignoranta din mine care nu ştie geografie), nu ne întoarcem? Hai că vreau să am timp de cumpărături. Băiatul meu conduce mai departe. Şi ajungem în Plombières. Ha, am intrat în Belgia. Şi acolo complet altă arhitectură. Mai tipicari ca nemţii. În mare parte - case relativ mici de cărămidă, cu ferestre mititele, cu gazonul tuns în faţă, cu grădini studiate. Tot nu ştiu unde mergem. Şi ajungem într-un parc. Mă bosumflu de tot. Păi eu voiam la cumpărături, că am lucruri importante de căutat şi tu te ţii de glume proaste şi mă duci în parc.

În parc era un labirint. Din-ăla cu gard viu, cu porţi de arteziene prin care poţi să treci când se opresc, dar şi când n-ai răbdare şi musai te uzi. Ezit ce ezit şi până la urmă intru, că doar eram acolo. Şi după ce ne învârtim noi o bucată de vreme pe culoare (stăm pe-o punte şi studiem drumul), după ce ne udăm trecând printr-o poartă din-aia de apă, găsim drumul şi nimerim foişorul din centru. Ne întoarcem în oraş. Ne uităm prin magazine. Vreau s-ajungem şi la dom. Alfel nu mă mai interesează nici-o mânăstire din Ro. Mă "ameninţase" deja cu replica asta. O luăm spre dom. E în drum. De la dom hai şi la Rathaus (clădirea primăriei). Ne mai rămân vreo două ore de umblat prin magazine şi nu mi-am cumpărat nimic, decât de la YR (norocul meu, există unul şi acolo). La coadă la H&M (unde mi s-a pus pata pe-o pereche ieftină de papuci "degete tanga") îl aud iar pe D spunând că trebuie să ne cam grăbim, c-a rezervat o masă la un restaurant în Belgia şi că trebuie să ne întoarcem la Plombières. Încă nu cumpărasem nimic. Noroc că ochisem ceva. Vreau şi o rochie de ocazie, dar nu mi se potriveşte nici-una. Mai probez vreo două. Nu merg nici alea. Renunţ. Ajungem înapoi în satul ăla belgian "uitat de lume" şi aşteptăm o oră până sosesc preparatele. Pe la 11 noaptea, după mai bine de 12 ore de când am plecat, ajungem şi noi în sfârşit acasă.


Însemnare mai nouăÎnsemnare mai veche