22 august 2007

Motive sau nu

Miros, bătrâneţe, imposibilitate, prosoape, lenjerie, piepten, scaun rulant, cadru rulant, riduri, operaţii, redoare, drenă, cateter, scutec, pastile, sirop, păhărele, insociabilitate, demenţă, mobilă veche, ziar, tv, tablou de familie, căţel de pluş pe post de însoţitor, frizeur, plan, tură, nume, acte, reţete, acte, acte, acte, medic, fax, telefon, bucătărie, lift, training, vocabular. Toate astea şi multe altele într-o singură zi. Prima. Acum o oră eram gata să renunţ. M-am întors cu o vagă durere de cap. Un pic mai tarziu mi s-au îngreunat picioarele şi mi s-a făcut frig. Cred că ştiu ce a fost, până în momentul în care am mâncat, am vorbit cu D şi mi-a trecut. Cel mai mult m-a speriat cantitatea de hârţogărie. Fiecare locatar are povestea, personalitatea, ritualul, sănătatea şi tratamentul lui descrise şi raportate temeinic în tona aia de hârtii. Nu-mi place încă să vorbesc la telefon. Mai ales lucruri oficiale. Bine că nu mi se cere deocamdată. Sper. Pricep greu. Mai am ceva îndoieli. Pentru astea există 3 ani de pregătire. La începutul cărora nu am ajuns încă.

Însemnare mai nouăÎnsemnare mai veche