Trecu şi Paştiul catolic. La noi ninge cât n-a nins toată iarna. Mai mult decât şi-a imaginat cineva în zona asta. Acu o dau pe comentarii despre vreme. Apropos de vreme, era cândva o chestie la tv: pe harta Spaniei lipiseră o grămadă de sori şi visau la vacanţe calde şi frumoase. Motivul era ciuda pe sumedenia de nori cu ploaie adăpostiţi pentru totdeauna pe harta autohtonă. La noi plouă într-adevăr cam mult. Vara e scurtă şi răcoroasă. Dar zăpada se strânge rar aici în vest. Mai am doi trandafiri de plantat şi tot amân momentul. De Paşti - plictiseală cât cuprinde. Am mai povestit eu, Paştiul n-are farmec la oraş. În plus, şi-a pierdut semnificaţia religioasă, mistică, în favoarea celei comerciale. M-am săturat de iepuraşi, de forme de prajituri în forme de miei, de decoraţiuni cu ouă, flori şi pui de găină. Nu că le-aş fi adus la mine în casă. Le văd pretutindeni. Oricum treaba cu iepuraşul n-o sufăr de la bun început.
Singurul lucru de care mă bucur e că am liber şi frec menta, în mod productiv adică. Visez şi pictez. Aş minţi dacă zic că fac asta pe bandă rulantă. Nu mai pictasem de (chiar) mult. Aveam o idee dintr-un vis de-acum câteva zile. Mă trezisem aşa cu o frustrare şi am schiţat imediat imaginea pe o bucată de hârtie. Apoi m-am întins şi am adormit la loc. Un tânăr frumos pe care îl visez frecvent în ultima vreme s-a gândit să dispară. Un tren urca la orizont pe o rază de soare. De unde şi deducţia mea că tânărul s-a prefăcut în lumină. Am plâns după el, dar m-a încălzit faptul că aflasem totuşi unde e. Ieri am trântit ideea mea pe o bucată mică de carton învelit în pânză. Am ales nişte culori aiurea. Nu eram hotărâtă să scot o capodoperă. Ceea ce nici n-a ieşit. Lenea şi subconştientul au lucrat. Am pictat o porcărie. Nici nu-mi vine să o public. Superficialitatea şi lipsa de instruire mă împiedică să fac un lucru aşa cum ar trebui. Îmi vine să mă las de toate. Şi tot nu-mi convine. Nţ.
