12 noiembrie 2008

Mă străduiesc, te străduieşti

Ne străduim împreună. A se strădui înseamnă cumva a-ţi da silinţa. Acest verb are o componentă volitivă, dar ascunde şi una de genul "n-am chef, mi-e lene, nu mă pricep, las că merge şi aşa". Şcolile româneşti de profesionşti lipsesc cu desăvârşire, dar ei apar pe toate drumurile. Ei te rezolvă ieftin şi te lasă, vorba neamţului, "in Stich", adică ori cu curul în baltă, ori "rezolvat" şi în ambele cazuri cu banii luaţi. Profesioniştii români îţi montează mobilă, termopane, aere(le lor de idioţi) condiţionate, profesioniştii români construiesc, zugrăvesc, amenajează, instalează obiecte sanitare, ţevi, electricitate, centrale de încălzire, repară electronice, maşini, ei te tund, te coafează, epilează, îţi fac dantura, etc.
Exemplu concret.
Ai mei au (reuşit) vândut apartmentuţul în care am apucat şi eu să locuiesc mai bine de dooj' de ani. Mă lasă cu nostalgii. Eu la primăvară când mă voi întoarce acasă, nu mai ajung acolo, decât dacă vreau să trec din proprie iniţiativă pur şi simplu prin faţa blocului să revăd cele trei ferestre de la parter şi să mă uit la ele şi să-mi zic: nu mai sunt ale mele (exact ca în visurile pe care le am uneori noaptea), că eu acolo nu mai locuiesc nici măcar teoretic (am plecat deja de 4 ani), să revăd străduţele, bisericuţa în care am intrat deseori şi în care am insistat să mă cunun, câteva feţe, dar doar întâmplător, dacă-mi ies în cale şi cam atât.
Ai mei s-au mutat aşadar la grădină. Aveau acolo o căsuţă pe care şi-au amenajat-o ca să poată fi locuită. Şi-au ridicat baie şi bucătărie, au izolat, au pus tocărie nouă, uşă nouă, au făcut instalaţie electrică şi de apă, au zugrăvit, pus gresie, faianţă, mobilier în mare parte nou etc.
După ce au terminat în baie, faianţa pusă, cabina de duş montată, s-au trezit cu inundaţie în podea. După vreo trei zile, au spart ceea ce se făcuse nou, ca să se repare ceea ce minunaţii lucrători profesionişti instalaseră cu drag şi spor. Nu mai vorbesc de întârzierea construcţiei, tărăgănată de aceiaşi profesionişti pe motive că şeful nu-i plătise, şef care nu achiziţionase nimic din materialele cu care trebuia să înceapă (continue) lucrarea. Despre altele nu mai ştiu, fiindcă nu mi s-a mai povestit. Sunt prea multe.
Frate-miu a avut o făbricuţă de mobilă. Începuse bine. Cu speranţe. Dintre cei cu care a lucrat, au plecat (cred) aproape toţi. Făceau greşeli. Ok, nu-i nimeni perfect. Însă cei ce-au învăţat să facă ceva n-au studiat nicăieri. Totul este experienţă la noroc.
Eu m-aş face brutăreasă/cofetăreasă. Nemţii caută disperaţi amatori pentru şcolile de brutărie. Este o meserie care dă programul peste cap. Se lucrează noaptea. Nu pot să mă duc să lucrez într-o brutărie până n-am făcut un Ausbildung de cel puţin 3 ani (plus încă unul dacă vreau să mă fac independent). Valabil şi pentru alte meserii. Şcolile te obligă la un program de practică unde vrei tu, numai să vezi cum e în câmpul muncii. Practicantele care ajung pe la noi prin magazin sunt în mare parte dezamăgite, ceea ce le face să se plângă de probleme de sănătate în zilele următoare, numai ca să nu mai vină. Dar trebuie. Şomeri sunt şi pe-aici cu carul. Cei mai mulţi chiar n-au chef de muncă şi se complac cu mizeria şi vin şi put (la propriu) (tot) la noi în magazin în timp ce se plâng că nu ştiu ce bluză costă prea mult sau că nu vor punguţă, deoarece costă sau etc.
De aceea îmi doresc uneori să mă pricep la toate, să n-am nevoie de nimeni, să mi le fac singură. Cel puţin ştiu că pocinogul e opera propriilor mâini.
Fază din magazin:
Toate cutiile de marfă sunt din carton. Alea se pliază şi se pun pe nişte cărucioare speciale, înalte, care după ce se umplu se învelesc în folie şi se parchează undeva în magazie până vine şoferul cu marfa nouă şi le ia. Unele dintre colegele mele au talentul încă să pună cartoane peste cărucioarele deja pline şi învelite, deşi sunt aproape conştiente că e inutilă această mişcare, fiindcă aceste bucăţi de carton vor cădea cu prima încercare de deplasare a căruciorului. Nu-i nimic, există zuze panicoase ca mine care le aranjează, le deretică şi curăţă în urma lor pentru propria linişte, fiindcă dezordinea şi lucrurile strâmbe, făcute în doi peri, o enervează.